in pat cu procust...

Nota: Procust e un personaj din mitologie care si-a facut o reputatie sinistra prin metoda lui de tortura. Prindea calatorii pe drumul dintre atena si megara si ii masura dupa lungimea unui pat. Daca erau mai inalti ii aducea la egalitate taindu-le din membre sau cap, iar daca erau mai scunzi le zdrobea muschii si oasele pentru ii aduce la aceiasi masura. A fost ucis de Teseu.
Metaforic vorbind si sensul care am vrut sa il folosesc in scriere e acela de mutilare a principiilor independente, a gandirilor libere si a posibilitatii de a alege, cantari si aprecia singuri ceea ce consideram noi ca e bine sau rau.
Eseul e o refulare de ganduri proprii, in concluzie, e o opinie proprie...

am realizat ca nu imi pusesem intrebarea pana atunci... totusi raspunsul pe care l-am dat m-a uimit si pe mine... de ce iei droguri... injectabile, pastile, plante, substante si fumabile... indiferent de care ar fi, am considerat ca fiecare, indiferent de categorie, are 98% efect negativ... pentru acel 2% efect pozitiv am spus ca merita sa induri cel 98% efect negativ... efect in care se includ starile de rau dar si starea sociala ruinata... drogurile sunt un viciu care nu iti mai permite sa ai o stare sociala normala... nu mai faci nimic altceva... iei droguri...
poate nu atat regret faptul ca m-am ascuns in spatele acestui raspuns cat regret ca au facut-o si altii, convinsi ca am dreptate... imi placea sa ma insel... imi placea acea stare care te face sa te simti cel mai interesant om din lume, cea mai deosebita persoana din incapere... era la fel de interesanta starea confuza... junkie... un titlu pe care nu credeam ca multi il merita... ca nu oricine poate fi unul... oricine poate lua orice... dar nu oricine poate fi junkie... acel junkie ideal... acel junkie care stie cum o face, de ce o face si mai important ce anume se intampla cu el...
atat de mult timp pentru a realiza ca nu stiam cum o fac, de ce o fac si ca nu conteaza cat de putin ca ai cunostinte care ii pot face si pe medici invidiosi...
totul era o scuza...
la inceput a fost ca fumatul... eh... ma pot lasa oricand... ca apoi, la prima incercare sa realizez ca nu e atat de usor...
niciodata nu as pleda impotriva drogurilor... as fi prea ipocrit... niciodata nu as pleda impotriva drogatilor desi oricat am incercat, nu am reusit a intelege vreunul... nici macar pe mine... dar in momentul acela nu mai conta...
niciodata nu m-am considerat pe mine a fi noncomformist... dimpotriva... stradania mea de a ma incadra in societate m-a facut sa realizez ca normalitatea e data de majoritate... ca totul e relativ si totdeauna depinde din al cui punct de vedere privesti situatia, pentru a o cataloga sau intelege...
m-am trezit cu un gust amar... nu era din cauza diminetii... era acel gust al dezgustului... cele cateva chistoace mai lungi gasite in scrumiera m-au facut sa zambesc satisfacut, totusi... nu voiam sa plec... dar am pornit... inainte sa se trezeasca... oricum stia ca am sa dispar inainte de lumina... stia ca nu am sa sun... nu am sa raspund... iar daca intamplator ne vom intalni voi zambi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat... si atat...
m-am oprit... nu am ajuns nicaieri... nu am cautat sa ajung nicaieri... astazi sunt un clown... m-am imbracat colorat... mi-am vopsit fata... mi-am pus chiar si nasul rosu pentru a fi mai convingator... copiii imi zambesc... oamenii rad de mine... am primit un pahar de suc in fata... radeau... m-a bucurat ca radeau... radeam si eu... m-am intristat... s-a speriat acel grup care, din cauza prea multor filme americane, are fobie de clowni... un cantecel... m-am eliberat de costumul de ieri... cravata mi-era incomoda si din cauza caldurii transpiram sub sacoul prea gros pentru acea perioada... mi-am aruncat si ceasul... azi nu stiu cat e ora... m-a speriat la inceput un pic dar incerc sa ma obisnuiesc...
de ce azi e mai deosebit decat ieri?... si poate si decat maine?... nu mi-a fost greu sa imi raspund la intrebare...astazi sunt altfel... nu altfel decat ceilalti... altfel decat mine... azi nu sunt tarfa lui procust... azi nu am intrat in asternuturile murdarite de sudoarea incercarilor fiecaruia de-a fi pe masura patului... azi am fost un alt teseu care a ucis monstrul ce i-a torturat pe atatia pana acum... poate maine voi avea nevoie sa il resuscitez... sa imbrac un alt sacou prea greu si sa-mi sugrum respiratia cu inca o cravata... deloc intentionat azi... pur si simplu intamplator... putea acel azi sa fie ieri sau peste 2 ani... azi am rabufnit... azi sunt vedeta mea... un bufon care sfideaza treptele acelei scari sociale invizibile... acel nebun care tinde a se apropia de lumea lui utopica... nu din cauza anormalitatii... nu din cauza nebuniei... nu din cauza unui noncomformism intarziat... pur si simplu din cauza unui gust amar, un gust al dezgustului care l-am avut intr-o dimineata...
s-a trezit... "de ceva vreme", mi-a spus... plangea iar... iar am plecat de langa ea... iar m-am refugiat in lumea pe care cand o parasesti dai din nou de realitate... realitatea mult mai cruda decat pana atunci... "daca nu renunti, renunt eu la tine!"... de cate ori am auzit asta...
am ramas cu un alt gust amar... acel gust al deshidratarii... acel gust al singuratatii date de viciu... si un punct rosu pe mana din care a curs un firicel de sange... in acel 2% inconstient l-am omorat azi pe procust...
de maine incerc sa ma bag inapoi in patul lui...



Dedicat tuturor celor care au scapat...



TudorDombiCatalin---31.05.2009---

verde

pe cat de entuziasmat la inceput de aceasta stare, pe atat de plictisit acum... atat de obisnuit incat parca se manifesta altfel decat inainte... alte ganduri... aceleasi intrebari... alte raspunsuri dar totdeauna aceleasi intelesuri...
cu toate ca vremea buna mi-a dat noi sperante, melancolia si dorul iernii ce-a trecut, ma face-a-mi dori sa repet unele experiente... cadrul schimbat, compania diferita ma fac sa realizez lipsa rostului reincercarii vizitei acelor vremuri...
dupa atatea erori poate am ramas cu un singur regret... acel regret care te face sa urli surd si pentru tine ca iti poti uri singuratatea cu adevarat doar cand inainte ai incercat acea companie perfecta... acel calm tumultos... acea inocenta vulgara... acel sarut tot timpul moale...
uitadu-ma pe foaie am observat cat de general am inceput sa scriu, cu toate ca stiu la fel de bine ca si tine ca ma adresez doar tie... dar probabil voi continua in acelasi mod ca pana acum...
e cu atat mai placut ca cineva sa te protejeze, mai ales de tine insuti, cand defapt dorinta initiala e de-a ocroti tu acea prezenta... dar in acelasi timp devine o constientizare a neputintei proprii...
o melodie necunoscuta... o raza de soare prin perdeaua atat de prafuita... o cearta copilareasca... o dorinta nespusa pana atunci... lacrimi... un iarta-ma... o strangere in brate... alte lacrimi...
atatea alte experiente... niciodata o daruire totala... o multime de alte porniri dar nu totdeauna indreptate spre cine trebuie...
o vreme ma resemnasem cu ideea ca va trece printre persoanele care se incadreaza in replica cea mai adorata de mine... nu am vrut sa ii distrug viata, am vrut doar sa o imbunatatesc pe-a mea... cu ea, cu prezenta ei... o replica de film... o replica lasa... dar momentul in care i-am tinut din nou mana atat de micuta in mana mea, cuprinzand-o si ochii ei mari invaluindu-ma cu privirea tot timpul parca indurerata, m-a scos din acea amorteala a simtamintelor...
banca mea preferata... certurile marunte si serioase... acele alte 2 siluete care exista prin mine... toate amintite cu placere... in cateva randuri... placerea ei... extazul meu... totul confuz... ca acea intoarcere la credinta in moment de durere... toate drumurile facute impreuna... toate "calatoriile" cu pupilele dilatate sau ochii injectati... toate secretele... toate dezvaluirile... totul verde... toate trenurile in care am urcat deodata... toate garile care am reusit sa le bantuim noptile de vara calda sau iarna geroasa... toate injuraturile... toate zambetele... incurajarile... toate compromisurile... acel sarut tot timpul salbatic si calm in acelasi timp... toate pozele... toate mesajele... toate m-au facut sa traiesc si sa simt intr-un an cat intr-o viata... poate nici macar un an...

pentru C.M.E

TudorDombiCatalin--23.05.2009--

panza de la poarta rosie...

"ultimul care ajunge la poarta rosie ii un castravete!!!"... asa incepeau toate jocurile... nu eram niciodata primul... erau aia mai mari... la intrebarea: traiesc si eu in trecut? am decis ca cel mai bun raspuns dat mie insumi poate fi, nu altul, decat: nu... dar imi place sa ma adancesc in el... mai ales pentru acea copilarie a mea... acea copilarie scurta... acea copilarie pentru a carei pierdere am invinuit atatia ani pana acum pe altii... printre multele temeri care le am e si aceea ca acum nu mai am pe cine sa dau vina cand pierd ceva... spuneam eu adesea mai multor persoane ca-mi voi scrie mare pe perete: nu iti dai seama ce ai pana cand nu pierzi acel Ceva... pe cat de adevarat, pe atat de dureros...
dupa o lunga retrospectiva a anilor ce au trecut, nu pot decat sa imi amintesc ca iar am uitat sa fumez din tigara ce arde in scrumiera...
frica... mi-e frica de multe... fiecarui om cred ca i-e frica de ceva... mi-e frica sa uit ce imi doresc, dar in acelasi timp stiu ca poate nu am stiut niciodata... mi-e frica ca am ramas singur si si mai tare ca asa am fost tot timpul... mi-e frica a nu constientiza ca poate nu am cum sa raman singur si singuratatea asta e doar o negare a bunavointei celorlalti de-a le pasa, de-a avea grija de mine, a tinde sa scoata ceva bun din mine... nu cred ca mi-e frica de dumnezeu... poate nu din motivul ca nu cred in el, dar citisem eu cand eram mai "mic", ca de-un dumnezeu cu atata bunatate in el nu are cum sa iti fie frica pentru simplul fapt ca nu poti gresi in fata lui...
12 ani... poarta mai exista... nu mai e rosie demult... e atat de roasa de vreme incat nu ai spune ca a avut vreodata alta culoare decat ruginie... caldura imi inmoaie picioarele... atat de liniste in jurul meu... imi tarai tenisii prin praf ca sa-l rascolesc... e doar praf si numai praful s-a ales... de viitorul pe care mi-l imaginam stand la umbra prunilor de langa poarta... de pruni... de poarta rosie... voiam sa fiu si eu politist... sau macar doctor... si nimeni nu credea ca nu pot sa ajung asa ceva... nici macar eu...
succesul a devenit mai strain decat teama de neputinta...
chinuit de frica mai tare decat de foame... mai tare decat de setea de un alt eu... rezemat cu spatele de gardul rece, langa o jumatate de litru de apa si 4 chistoace stranse in pumn, ma intreb: incotro... cat mai departe... mai departe de timpul asta... poate si de locul asta...
am ajuns... departe... ani multi... m-am oprit langa acelasi gard sa ma intreb de ce am ajuns in acelasi loc si aceeasi stare... acelasi timp... sa ma intreb din nou incotro si la ce mi-a folosit tot timpul pe care mi l-am asumat pentru a face ceva... la fel de confuz...
alte 2 umbre... aceiasi silueta dintotdeauna si inca una care s-a tot schimbat... in toate am vazut aceiasi ochi disperati... pe fiecare fata am vazut aceiasi intrebare... o silueta intinsa pe pat si cealalta mangaindu-i incet fruntea... acelasi sevraj... aceiasi hotarare ca de fiecare data a renuntarii la viciu... doar motivul e altul... motivul e cealalta silueta... e altul doar pentru ca cealalta umbra e alta... si iar ma simt mai chinuit de ideea de-a trai asa decat de moartea in sine...
acum pe cei mari ii vad mancand seminte si band bere in fata portilor lor... pe cei pe care i-am tinut in brate ii aud de din departare cum alearga spre poarta odata rosie ca ei sa nu fie castraveti... un zambet... eu m-am intors de unde am plecat... oare ceilalti se vor intoarce?... sau macar isi vor mai aminti de poarta rosie?
o umbra se ridica... cealalta dispare... aplec capul... astept sa vina alta... din nou frica... poate a fost ultima... poate raman singur, asa, stand in picioare si asteptand...
o panza... atat cred ca mai tine cele 2 balamale... un paianjen iesit sa se intinda la soare o face sa scartaie de parca ar darama-o cu totul... se sperie si fuge... a abandonat-o... nu mai e sigura... ceea ce o mai tine e casa lui... mai bine isi construieste alta in alta parte... in alt timp... am mai ramas doar eu in fata unei porti odata rosii...o silueta contempland o panza pe o poarta care aminteste de toata copilaria ei ...o umbra intrebandu-se de ce a ajuns in acelasi loc, aceeasi stare.... in acelasi timp...




8 mai 2009--- TudorDombiCatalin --- schita
1:10 am

La multi ani, Fata! :)

nu e o scuza.. e un motiv...

pentru B.M.O.Fata :)





nu voiam sa sune asa acel "du-te dracu`...imi pare rau ca s-a ajuns la astfel de relatie... nu de faptul ca te-am cunoscut... dar priveste partea buna a situatiei: acum nu te mai faci de ras in compania mea, nu mai am o influenta negativa a ta si imaginii tale... apreciaza, macar de data asta, faptul ca nu am fost egoist sa nu te fac sa ma urasti cand stiam ca nu eu sunt alegerea ta constienta... nu am nevoie de timp sa ajung sa apreciez ceea ce ai facut pt mine... sper ca peste un timp cand vei redeveni indiferenta existentei mele sa privesti obiectiv si sa apreciezi de asemena micul "sacrifiiu", exagerat spus...noi facem parte din cu totul alte lumi... suntem asemanatori dar din cauza asta suntem f diferiti... nu vreau sa te jignesc dar ne meritam unul pe celalalt la felul nostru de-a fi... si tie iti place sa fi magulita si la fel de mult iti place sa te simti superioara celorlalti... nu e asa? daca nu imi retrag afirmatiile... ramai una din cele mai frumoase intamplari din viata mea... daca a fost asa scurta eu tin sa cred ca a fost motivul ca a fost concentrata...

te pup si iti urez acel Fuck off numai pentru tine

TudorDombiCatalin--29.04.2009--

corectura by mada: 28.04.2009

compania ta peste noapte...

Compania ta peste noapte
sau Intre incertitudine si speranta




devreme... un singur punct pe oglinda... imi misc mana.... parca e un gandac ce alearga sa intre sub tricou... apa curge... esti prima persoana careia, mai in gluma mai in serios, i-am spus "nu ai cum sa nu ma iubesti"...o nostalgie asteptata... zile aiurea urmate de zile mai bune... sau mai pline de speranta...si totusi e adevarat, oarecum, e bine cand totul se termina cu bine.... sau cel putin cand iti ramane speranta .... la sfarsitul unei zile.... adica mai exact inceputul unei noi etape... de fapt speranta se refera la o noua etapa.... apa nu mai curge... am umplut paharul de 2 ori... e ciudat sentimentul asta... speranta... pt mine e un sentiment mai tot timpul continuu.... sper tot timpul ca va fi ceva...nu ceva mai bun neaparat.... pur si simplu "ceva"... in mare parte toti desconsideram atat de nedrept expresia asta "pur si simplu".... doua cuvinte in care as vrea sa ma identific... acel ceva care il astept e tot timpul un inceput.... ca sa fie un inceput a ceva nu inseamna neaparat ca trebuie sa se se sfarseasca altceva... pur si simplu cred... de fapt sper... ca mai degraba un inceput poate veni in continuarea a ceva... al unui alt inceput poate mai indepartat decat as crede... poate chiar inceputul existentei mele constiente... sau constientizate de mine... nu stiu sigur cum e mai corect... poate nu stiu sigur prea multe.... poate nu stiu sigur mai nimic cand e vorba de ceva ce nu e concret... cum ar fi "sentimentele"... poti sa iti aprinzi o tigara chiar daca in mana cealalta arde alta... sau in scrumiera... poate doar pentru ca ai uitat... sau poate doar ca sa sfidezi sfarsitul.... poate ca nu trebuie sa umpli paharul numai cand s-a golit... poate il lasi pe jumatate plin... sau gol... si il mai umpli odata.... poate ca sa fi sigur ca te saturi... ca iti trece setea... poate iti place cum se aude apa curgand peste alta apa... cand paharul se umple... sau poate de teama de a nu se lua apa inainte de a sti ca ti-ai satisfacut pofta... poate prea mult poate... poate nu... imi place sa folosesc, cum spun altii, cuvinte prea mari: "dezamagire", "te iubesc", "sinceritate", si multe altele care nu mi le amintesc acum... poate e un motiv si faptul ca raportez trairile mele la mine... mi se pare si natural... poate... atatia "poate"... atatea "puncte, puncte"... poate prea multa incertitudine... poate nici ceea ce e concret nu e sigur... poate nici noi nu suntem siguri... eu sunt sigur de multe... sau poate nu... nu stiu sigur... cateodata confuz... sau poate uneori doar imi place sa ma joc cu mine... cu intrebarile din capul meu... care poate nici nu exista... cine stie? poate nimeni...
tarziu... doi tantari imi bazaie insistent cantecul lor de dragoste... s-au asezat in fata mea pe peretele odata alb... acum sunt si ei o pata mica pe un perete mare... sa-i ia dracu`... voiau sa imi faca mie in ciuda? sau ce naiba?... imi pare rau ca i-am zdrobit atat de crud... poate faceau dragoste... as putea presupune asta... erau unul peste celalalt... as putea presupune multe... dar raman la concluzia ca e mai liniste asa... ma face pe mine mai putin rau... sau poate mai egoist ca de obicei... poate mai sunt si altii in incapere... poate nu... nu-i aud... poate fac liniste sa nu ii dibuiesc... e mai bine asa... ma deranjeaza... poate vor crede ca am facut gestul de mai adineaori ca sa dau un exemplu... poate am facut-o... sau poate nu... promit sa ii las in pace pe urmatorii care ii vad... si asa traiesc putin... sau poate o sa ma razgandesc si fac mai multe pete mici pe un perete atat de mare si gol... odata alb... poate inainte sa stau eu aici...
mult mai tarziu... prea liniste... sa o ia naiba de repezeala... poate nu trebuia sa ii omor... e mult prea liniste... sau poate nu... poate vreau sa stau si eu o clipa in liniste... la asta nu s-au gandit... bine! fie... las de la mine... imi pare rau... nu ma deranja compania lor... acum e prea multa singuratate... o atmosfera prea calma... imi aud respiratia... ma irita si mai mult zgomotul asta... nu pot sa imi tin respiratia... nu mai mult de cateva secunde... fumez prea mult... inainte puteam... mi-e iar sete... am lasat apa sa curga iar... de data asta am lasat si usa deschisa sa o aud cat mai bine... acum robinetul imi tine de companie... sper sa nu ma satur si de el... nu vreau sa il sugrum... dar nu stiu cat o sa rezist... bou` asta vorbeste intruna... si mai e si sasait pe deasupra...
prea devreme... mult prea devreme... e cazul sa ma pun la somn... ador sa dorm... mai ales sa visez... e lumea in care faci ce vrei... fara nici o opreliste... tot ce poate curma asta e alarma aia tampita... sau o voce care iti spune: "catalin!!!! hai trezeste-te ca trebuie sa mergi la scoala!"... sau: "tudor... da` tu azi nu mergi la munca? vezi ca de 10 minute trebuia sa fi la birou!"... poate e mult prea devreme sa mai imi caut companie... poate va trebui sa ma multumesc cu mine... sper ca nu... poate ca o sa imi caut companie langa tine... poate accepti... sau poate nu???




Tudor-Dombi-Catalin-----schita----
28 ianuarie 2009
adaos si corectura 08.04.2009

scuza placerii...

da... e timpul sa recunosc... m-a impresionat... poate nu prin ceea ce ma asteptam...poate doar simpla nebunie... orgasmul sentimental pe care l-am simtit... l-am simtit nu fara frica ca poate imi place sa sufar... ochii inrositi de emotie... tristete... explozie de ganduri muradare... zambete melancolice si naive... toate la un loc... toate din cauza patrunderii voite in intimitatea cuiva... m-am uitat la ceas... s-a oprit... pentru prima oara am constientizat ca s-a oprit si ma deranjeaza asta... ceasu` asta sta de un an... mi-a amintit de Eliade... acum cateva zile am incercat sa ii schimb bateria... vazusem 2 baterii noi pe masa... nu se potriveau....
imi plac detaliile... imi place sa le observ... ma face sa ma simt mai destept decat ceilalti... imi place sa ma simt mai destept decat ceilalti... imi hraneste ego-ul... asta ma face sa ma simt bine... imi place sa ma simt bine... dar sincer... tuturor va place....imi place sa vad si altii simtindu-se bine... imi creeaza mie decorul perfect pentru a ma simti bine.... imi plac macaroanele cu branza... e mancarea mea preferata... ador femeile... sunt Existentele cele mai perfecte din lume... creatiile care ma determina sa fiu recunoscator demiurgului imaginat... imaginat de mine, evident... de aceea prefer femeia ca existenta generala, nu ca persoana individuala... poate e si scuza mea pentru faptul ca ceilalti, sau cel putin celelalte ma considera mai mult sau mai putin afemeiat... poate ca sunt... poate doar vreau sa ofer mai mult cat mai multor femei... sau cel putin, egoist fiind, vreau sa savurez cat mai mult de la o femeie... sau mai multe... asta ma face sa ma simt bine... imi place sa ma simt bine... dar, la fel de sincer... tuturor va place asta
urasc sa beau de doua ori din acelasi pahar... urasc mesele murdare si mustele... urasc mizeria dar imi place dezordinea... da o stare de familiaritate spatiului in care exist... imi place sa miros paharele inainte de-a bea din ele... imi place sa fiu in centrul atentiei... dar sincer... tuturor ne place asta...
vreau sa ma las de fumat... de fapt vreau sa renunt la toate viciile... dar imi plac... de fapt tuturor va plac... imi place sa ascult obsesiv aceeiasi melodie... imi place sa o ascult pana nu mai imi place... am observat ca imi place sa ma inspir din ceilalti... sa ma hranesc cu gandurile si slabiciunile celorlalti... imi place sa observ ca observ... imi place sa ma analizez pe mine in comparatie cu mine insumi... la fel de mult imi place sa ies in avantaj in comaparatia cu mine... si adesea cu ceilalti... vreau adesea sa ma simt mai bun ca mine in mod normal... adesea vreau sa ma simt mai bun fata de ceilalti... imi place asta... dar tuturor ne place sa ne simtim asa... imi place sa fiu ironic, sarcastic, amuzant, siropos, sever, dur, pur, rau, bun, cretin, placut, o companie placuta, bun la pat, egoist, darnic... imi plac multe... imi place sa imi placa multe... cateodata imi place sa imi imaginez ca nu exist... sau ca am o alta existenta... sa halucinez... sa vorbesc despre mine... cu ceilalti... cu mine... sa privesc intamplarile cele mai banale ca pe o aventura ceea ce nu e posibil in momentul in care se produce... poate doar ulterior povestita sau subiectiv relatata... imi place sa exagerez... imi plac mirosurile placute... parfumurile de femei... imi place de mine cand miros bine... imi place sa le placa celorlalti ca miros bine... imi plac filmele triste si scriitorii francezi... imi place sa gatesc mai mult decat sa mananc...imi plac excesele... ador sa imi placa ca imi place sa imi placa multe... ador sa am parte de situatii, ganduri, obiecte care imi plac... imi place sa scriu... imi place ca altii sa imi aprecieze mancarea... imi place cum gatesc... dar sincer, tuturor va place... imi place sa fiu sincer cu mine... dar nu sa fiu la fel de sincer cu mine in fata celorlalti... cateodata imi place sa ma gandesc la situatii penibile ce s-au intamplat si sa rosesc singur... imi plac oamenii inteligenti... imi place Ea... imi place de mine langa ea... ma face mai bun... imi place mirosul pielii ei... imi place sa ma trezesc langa ea... imi place ca nu ma plac toti... ma face sa ma simt mai putin ipocrit... imi place sa ma plimb cand vorbesc la telefon... ador cafeaua fara zahar si fara lapte... imi place ciocolata amara... imi place sa stiu cat e ceasul... imi plac piercingurile... imi doresc sa fac totul cat mai bine... imi doresc lumina... imi doresc fericire... dar, sa fim seriosi... cine nu isi doreste... imi place sa ma indragostesc in fiecare dimineata inainte sa deschid ochii... chiar daca de aceiasi persoana 100 de ani sau de altcineva in fiecare zi... mi-ar place sa continui la nesfarsit a enunta ce imi place, ce imi doresc si ce nu imi place... dar o sa ma opresc... imi place sa stiu sa ma opresc... dar sincer tuturor va place cand ma opresc... acum aprinde o tigara si gandeste-te la ce ai citit... poate o sa iti placa...



Tudor_Dombi_Catalin
15 ianuarie 2009

In cautarea lui Narcis...

acoperise toate oglinzile din casa cu niste saluri vechi ale bunicii sale... se simtea mai linistita...
au trecut atatia ani de cand nu iesise, nu vorbise cu nimeni... nici macar cu ea insasi...
nu avea lipsa banilor... nu-i mai pasa de bani... dar totusi nu voia sa ii faca rau acelui om care o ranise...stai ca si el regreta... o durea... simtea durere inlauntru-i de la atata izolare... simtea ca o dor fata si mainile de la arsuri...
credea ca ajunsese sa renunte chiar si la speranta... acea speranta despre care toti spuneau ca moare ultima... era mai putina viata inlauntrul ei decat in pielea de culoare caramizie, ce ii acoperea carnea...
se mintea singura ca nu ii mai pasa de "cei de afara", cum ii numea pe toti trecatorii de dupa usa ferecata, dar de multe ori gandul ca va putea fi admirata ca inainte, cu placere si dorinta de oameni, si nu in modul curios si grotesc de acum, o facea de multe ori sa zambeasca... zambea nostalgic... spera, totusi, indoielnic...


se infuriase... statea ore intregi in fata oglinzii si plangea... isi "contempla" uratenia cu siroaie de lacrimi... incerca sa nu mai planga... observa cum fata i se stramba si mai tare, buza de sus i se ridica pana ajungea a fi lipita de curbura nasului, iar acneea de pe obraji i se contura in niste buboaie enorme si iritate... ochii ii erau atat de mult framantati de degetele-i murdare incat semanau cu ai unuia dintre porcii carora le dadea de mancare zi de zi... chipul ars de soare si de vant, corpul deformat de greutatile ce le purtase in spate, mainile batatorite de la atata munca, toata viziunea asupra infatisarii lui grotesti il impingeau intr-un plans spasmofilic... cadea intr-un somn plin de suspine si visa... nu indraznea insa sa viseze ca e mai frumos... nu avea dreptul... nici in somn si nici macar cu ochii deschisi cand era pe camp si isi imagina tot felul de tablori sentimentaliste, induiosatoare si uneori chiar erotice...


astepta ca toata lumea sa fie socata de nesimtirea de-a fi iesit in lume "sa ne scarbeasca prin aratarea sa "... dar nimeni n-o observa... trecea pur si simplu pe strada fara a atrage nici un fel de priviri...parca nici n-o vedeau... nu-i venea sa creda... se simtea bine in indiferenta celorlalti... se simtea descatusata de propriul trup... radea... abia atunci reusi sa atraga cateva priviri dojenitoare ale unor batrani din statia de tramvai... "Nu mai sunt urata!!!"... "Sunt la fel de normala ca si voi!!!"... "Acum am voie sa ma uit la cer si chiar si in ochii vostrii"... "Nebuna dracului, ce urla ca o tampita?"... "Eh, tinerii din ziua de azi nu mai au nimic sfant... chiar am auzit alaltaieri ca pe Geta a batut-o fica-sa ca nu a vrut sa ii cedeze actele de apartament!"... "Da` nu mai spune... si ce a...".... auzea... ii tremurau buzele de multumire... oamenii se uitau la ea si ii spuneau "nebuna"... nu mai era "urata", "spurcata"... le iubea pe acele batrane barfitoare din statia de tramvai... isi iubea chipul... iubea medicul care facuse minunea... se iubea pe ea...


daduse lovitura... cine s-ar fi gandit la asa ceva... cine s-ar fi gandit ca va avea atata succes... anticipase corect... stia ca oamenii sunt curiosi... se baza pe asta.... incetul cu incetul lipsa grijilor financiare il ajutasera sa isi redobandeasca si armonia fizica... maturitatea ii sterse cosurile... arsurile soarelui si ale vantului aratau ca un bronz dobandit la mare... rasfatul nenumaratelor creme, ii redara finetea mainilor si a pielii... doar chipul patratos, tipic, ii trada provenienta de om al campului... insa il transforma in omul care impune respect doar prin constitutia sa... se simtea bine in pielea lui... se iubea...


reusi sa isi restabileasca contactele... au stabilit pe data de 24 sa se intalneasca pentru a sarbatori "intoarcerea ei intre cei vii"... dupa multe si multe pregatiri exagerat de amanuntite, veni si ora la care trebuiau sa soseasaca primii invitati... oglinzile sclipeau de la atata curatat... radia pur si simplu... se simtea stapana tuturor... reusea sa smulga fiecaruia un zambet de admiratie... desi dimineata, inca reuseau sa mai stea in picioare si sa goleasca sticlele incepute... nici unul nu voia sa cedeze primul... iesise din camera... "Am vazut cum iti sclipeau ochii dupa scrumiera asta arsa... acum ca e buna nu iti mai pasa de mine, nu? sa nu crezi ca in cativa ani nu are sa ii cada fata aia falsa de plastic... ia-o si du-te dracului cu ea cu tot"... s-a prabusit lumea deasupra ei... sau s-a cutremurat pamantul... auzise... si-a revenit ... intinsa in pat cu toti "cei de afara" in jurul ei... stia... ea nu are sa mai fie in ochii lor decat "aia arsa", "urata"... le ceru sa plece... iar singura... o tigara nestinsa bine, fumega inca raspandind un miros de parjol... poate cineva a incercat sa stinga tigara pe ea... era iar arsa... nu se vedea... dar ea simtea mirosul de sange si fum... era inima ei... cineva si-a stins tigara pe inima ei... o durea... acoperise toate oglinzile cu niste saluri vechi ale bunicii sale... nu se mai iubea...


dupa 5 ani l-a parasit... "nu te mai iubesc"!... "de ce insisti?"..."care e problema, nu inteleg? ne mergea bine impreuna..."exact mergea... a trecut asta... tie iti mergea bine... nu te mai iubesc... de fapt nu te-am iubit niciodata... mi-a fost mila de tine cand te-am vazut cat insisti... si mi-am zis: pofta vine mancand, hai sa incerc! dar nu e asa..."... "dar ti-am oferit tot ce am avut eu... ti-am oferit si sufletul... ce are el in plus fata de mine "... "imi place sa vad cum toate femeile il doresc si totodata el e doar al meu... ma simt mandra cu el!"... a cazut in genunchi... nu a mai auzit decat usa trantindu-se... ridica ochii si vazu in oglinda acelasi chip had care isi plange de mila... mana ii era plina de sange... imaginea i se reflecta acum in mii de cioburi... a inteles... nu se putea suporta... ...ratusca cea urata nu avea sa se transforme niciodata in lebada... nu se mai iubea

schita-TudorDombiCatalin-27februarie2008