acoperise toate oglinzile din casa cu niste saluri vechi ale bunicii sale... se simtea mai linistita...
au trecut atatia ani de cand nu iesise, nu vorbise cu nimeni... nici macar cu ea insasi...
nu avea lipsa banilor... nu-i mai pasa de bani... dar totusi nu voia sa ii faca rau acelui om care o ranise...stai ca si el regreta... o durea... simtea durere inlauntru-i de la atata izolare... simtea ca o dor fata si mainile de la arsuri...
credea ca ajunsese sa renunte chiar si la speranta... acea speranta despre care toti spuneau ca moare ultima... era mai putina viata inlauntrul ei decat in pielea de culoare caramizie, ce ii acoperea carnea...
se mintea singura ca nu ii mai pasa de "cei de afara", cum ii numea pe toti trecatorii de dupa usa ferecata, dar de multe ori gandul ca va putea fi admirata ca inainte, cu placere si dorinta de oameni, si nu in modul curios si grotesc de acum, o facea de multe ori sa zambeasca... zambea nostalgic... spera, totusi, indoielnic...
se infuriase... statea ore intregi in fata oglinzii si plangea... isi "contempla" uratenia cu siroaie de lacrimi... incerca sa nu mai planga... observa cum fata i se stramba si mai tare, buza de sus i se ridica pana ajungea a fi lipita de curbura nasului, iar acneea de pe obraji i se contura in niste buboaie enorme si iritate... ochii ii erau atat de mult framantati de degetele-i murdare incat semanau cu ai unuia dintre porcii carora le dadea de mancare zi de zi... chipul ars de soare si de vant, corpul deformat de greutatile ce le purtase in spate, mainile batatorite de la atata munca, toata viziunea asupra infatisarii lui grotesti il impingeau intr-un plans spasmofilic... cadea intr-un somn plin de suspine si visa... nu indraznea insa sa viseze ca e mai frumos... nu avea dreptul... nici in somn si nici macar cu ochii deschisi cand era pe camp si isi imagina tot felul de tablori sentimentaliste, induiosatoare si uneori chiar erotice...
astepta ca toata lumea sa fie socata de nesimtirea de-a fi iesit in lume "sa ne scarbeasca prin aratarea sa "... dar nimeni n-o observa... trecea pur si simplu pe strada fara a atrage nici un fel de priviri...parca nici n-o vedeau... nu-i venea sa creda... se simtea bine in indiferenta celorlalti... se simtea descatusata de propriul trup... radea... abia atunci reusi sa atraga cateva priviri dojenitoare ale unor batrani din statia de tramvai... "Nu mai sunt urata!!!"... "Sunt la fel de normala ca si voi!!!"... "Acum am voie sa ma uit la cer si chiar si in ochii vostrii"... "Nebuna dracului, ce urla ca o tampita?"... "Eh, tinerii din ziua de azi nu mai au nimic sfant... chiar am auzit alaltaieri ca pe Geta a batut-o fica-sa ca nu a vrut sa ii cedeze actele de apartament!"... "Da` nu mai spune... si ce a...".... auzea... ii tremurau buzele de multumire... oamenii se uitau la ea si ii spuneau "nebuna"... nu mai era "urata", "spurcata"... le iubea pe acele batrane barfitoare din statia de tramvai... isi iubea chipul... iubea medicul care facuse minunea... se iubea pe ea...
daduse lovitura... cine s-ar fi gandit la asa ceva... cine s-ar fi gandit ca va avea atata succes... anticipase corect... stia ca oamenii sunt curiosi... se baza pe asta.... incetul cu incetul lipsa grijilor financiare il ajutasera sa isi redobandeasca si armonia fizica... maturitatea ii sterse cosurile... arsurile soarelui si ale vantului aratau ca un bronz dobandit la mare... rasfatul nenumaratelor creme, ii redara finetea mainilor si a pielii... doar chipul patratos, tipic, ii trada provenienta de om al campului... insa il transforma in omul care impune respect doar prin constitutia sa... se simtea bine in pielea lui... se iubea...
reusi sa isi restabileasca contactele... au stabilit pe data de 24 sa se intalneasca pentru a sarbatori "intoarcerea ei intre cei vii"... dupa multe si multe pregatiri exagerat de amanuntite, veni si ora la care trebuiau sa soseasaca primii invitati... oglinzile sclipeau de la atata curatat... radia pur si simplu... se simtea stapana tuturor... reusea sa smulga fiecaruia un zambet de admiratie... desi dimineata, inca reuseau sa mai stea in picioare si sa goleasca sticlele incepute... nici unul nu voia sa cedeze primul... iesise din camera... "Am vazut cum iti sclipeau ochii dupa scrumiera asta arsa... acum ca e buna nu iti mai pasa de mine, nu? sa nu crezi ca in cativa ani nu are sa ii cada fata aia falsa de plastic... ia-o si du-te dracului cu ea cu tot"... s-a prabusit lumea deasupra ei... sau s-a cutremurat pamantul... auzise... si-a revenit ... intinsa in pat cu toti "cei de afara" in jurul ei... stia... ea nu are sa mai fie in ochii lor decat "aia arsa", "urata"... le ceru sa plece... iar singura... o tigara nestinsa bine, fumega inca raspandind un miros de parjol... poate cineva a incercat sa stinga tigara pe ea... era iar arsa... nu se vedea... dar ea simtea mirosul de sange si fum... era inima ei... cineva si-a stins tigara pe inima ei... o durea... acoperise toate oglinzile cu niste saluri vechi ale bunicii sale... nu se mai iubea...
dupa 5 ani l-a parasit... "nu te mai iubesc"!... "de ce insisti?"..."care e problema, nu inteleg? ne mergea bine impreuna..."exact mergea... a trecut asta... tie iti mergea bine... nu te mai iubesc... de fapt nu te-am iubit niciodata... mi-a fost mila de tine cand te-am vazut cat insisti... si mi-am zis: pofta vine mancand, hai sa incerc! dar nu e asa..."... "dar ti-am oferit tot ce am avut eu... ti-am oferit si sufletul... ce are el in plus fata de mine "... "imi place sa vad cum toate femeile il doresc si totodata el e doar al meu... ma simt mandra cu el!"... a cazut in genunchi... nu a mai auzit decat usa trantindu-se... ridica ochii si vazu in oglinda acelasi chip had care isi plange de mila... mana ii era plina de sange... imaginea i se reflecta acum in mii de cioburi... a inteles... nu se putea suporta... ...ratusca cea urata nu avea sa se transforme niciodata in lebada... nu se mai iubea
schita-TudorDombiCatalin-27februarie2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu