in pat cu procust...

Nota: Procust e un personaj din mitologie care si-a facut o reputatie sinistra prin metoda lui de tortura. Prindea calatorii pe drumul dintre atena si megara si ii masura dupa lungimea unui pat. Daca erau mai inalti ii aducea la egalitate taindu-le din membre sau cap, iar daca erau mai scunzi le zdrobea muschii si oasele pentru ii aduce la aceiasi masura. A fost ucis de Teseu.
Metaforic vorbind si sensul care am vrut sa il folosesc in scriere e acela de mutilare a principiilor independente, a gandirilor libere si a posibilitatii de a alege, cantari si aprecia singuri ceea ce consideram noi ca e bine sau rau.
Eseul e o refulare de ganduri proprii, in concluzie, e o opinie proprie...

am realizat ca nu imi pusesem intrebarea pana atunci... totusi raspunsul pe care l-am dat m-a uimit si pe mine... de ce iei droguri... injectabile, pastile, plante, substante si fumabile... indiferent de care ar fi, am considerat ca fiecare, indiferent de categorie, are 98% efect negativ... pentru acel 2% efect pozitiv am spus ca merita sa induri cel 98% efect negativ... efect in care se includ starile de rau dar si starea sociala ruinata... drogurile sunt un viciu care nu iti mai permite sa ai o stare sociala normala... nu mai faci nimic altceva... iei droguri...
poate nu atat regret faptul ca m-am ascuns in spatele acestui raspuns cat regret ca au facut-o si altii, convinsi ca am dreptate... imi placea sa ma insel... imi placea acea stare care te face sa te simti cel mai interesant om din lume, cea mai deosebita persoana din incapere... era la fel de interesanta starea confuza... junkie... un titlu pe care nu credeam ca multi il merita... ca nu oricine poate fi unul... oricine poate lua orice... dar nu oricine poate fi junkie... acel junkie ideal... acel junkie care stie cum o face, de ce o face si mai important ce anume se intampla cu el...
atat de mult timp pentru a realiza ca nu stiam cum o fac, de ce o fac si ca nu conteaza cat de putin ca ai cunostinte care ii pot face si pe medici invidiosi...
totul era o scuza...
la inceput a fost ca fumatul... eh... ma pot lasa oricand... ca apoi, la prima incercare sa realizez ca nu e atat de usor...
niciodata nu as pleda impotriva drogurilor... as fi prea ipocrit... niciodata nu as pleda impotriva drogatilor desi oricat am incercat, nu am reusit a intelege vreunul... nici macar pe mine... dar in momentul acela nu mai conta...
niciodata nu m-am considerat pe mine a fi noncomformist... dimpotriva... stradania mea de a ma incadra in societate m-a facut sa realizez ca normalitatea e data de majoritate... ca totul e relativ si totdeauna depinde din al cui punct de vedere privesti situatia, pentru a o cataloga sau intelege...
m-am trezit cu un gust amar... nu era din cauza diminetii... era acel gust al dezgustului... cele cateva chistoace mai lungi gasite in scrumiera m-au facut sa zambesc satisfacut, totusi... nu voiam sa plec... dar am pornit... inainte sa se trezeasca... oricum stia ca am sa dispar inainte de lumina... stia ca nu am sa sun... nu am sa raspund... iar daca intamplator ne vom intalni voi zambi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat... si atat...
m-am oprit... nu am ajuns nicaieri... nu am cautat sa ajung nicaieri... astazi sunt un clown... m-am imbracat colorat... mi-am vopsit fata... mi-am pus chiar si nasul rosu pentru a fi mai convingator... copiii imi zambesc... oamenii rad de mine... am primit un pahar de suc in fata... radeau... m-a bucurat ca radeau... radeam si eu... m-am intristat... s-a speriat acel grup care, din cauza prea multor filme americane, are fobie de clowni... un cantecel... m-am eliberat de costumul de ieri... cravata mi-era incomoda si din cauza caldurii transpiram sub sacoul prea gros pentru acea perioada... mi-am aruncat si ceasul... azi nu stiu cat e ora... m-a speriat la inceput un pic dar incerc sa ma obisnuiesc...
de ce azi e mai deosebit decat ieri?... si poate si decat maine?... nu mi-a fost greu sa imi raspund la intrebare...astazi sunt altfel... nu altfel decat ceilalti... altfel decat mine... azi nu sunt tarfa lui procust... azi nu am intrat in asternuturile murdarite de sudoarea incercarilor fiecaruia de-a fi pe masura patului... azi am fost un alt teseu care a ucis monstrul ce i-a torturat pe atatia pana acum... poate maine voi avea nevoie sa il resuscitez... sa imbrac un alt sacou prea greu si sa-mi sugrum respiratia cu inca o cravata... deloc intentionat azi... pur si simplu intamplator... putea acel azi sa fie ieri sau peste 2 ani... azi am rabufnit... azi sunt vedeta mea... un bufon care sfideaza treptele acelei scari sociale invizibile... acel nebun care tinde a se apropia de lumea lui utopica... nu din cauza anormalitatii... nu din cauza nebuniei... nu din cauza unui noncomformism intarziat... pur si simplu din cauza unui gust amar, un gust al dezgustului care l-am avut intr-o dimineata...
s-a trezit... "de ceva vreme", mi-a spus... plangea iar... iar am plecat de langa ea... iar m-am refugiat in lumea pe care cand o parasesti dai din nou de realitate... realitatea mult mai cruda decat pana atunci... "daca nu renunti, renunt eu la tine!"... de cate ori am auzit asta...
am ramas cu un alt gust amar... acel gust al deshidratarii... acel gust al singuratatii date de viciu... si un punct rosu pe mana din care a curs un firicel de sange... in acel 2% inconstient l-am omorat azi pe procust...
de maine incerc sa ma bag inapoi in patul lui...



Dedicat tuturor celor care au scapat...



TudorDombiCatalin---31.05.2009---

verde

pe cat de entuziasmat la inceput de aceasta stare, pe atat de plictisit acum... atat de obisnuit incat parca se manifesta altfel decat inainte... alte ganduri... aceleasi intrebari... alte raspunsuri dar totdeauna aceleasi intelesuri...
cu toate ca vremea buna mi-a dat noi sperante, melancolia si dorul iernii ce-a trecut, ma face-a-mi dori sa repet unele experiente... cadrul schimbat, compania diferita ma fac sa realizez lipsa rostului reincercarii vizitei acelor vremuri...
dupa atatea erori poate am ramas cu un singur regret... acel regret care te face sa urli surd si pentru tine ca iti poti uri singuratatea cu adevarat doar cand inainte ai incercat acea companie perfecta... acel calm tumultos... acea inocenta vulgara... acel sarut tot timpul moale...
uitadu-ma pe foaie am observat cat de general am inceput sa scriu, cu toate ca stiu la fel de bine ca si tine ca ma adresez doar tie... dar probabil voi continua in acelasi mod ca pana acum...
e cu atat mai placut ca cineva sa te protejeze, mai ales de tine insuti, cand defapt dorinta initiala e de-a ocroti tu acea prezenta... dar in acelasi timp devine o constientizare a neputintei proprii...
o melodie necunoscuta... o raza de soare prin perdeaua atat de prafuita... o cearta copilareasca... o dorinta nespusa pana atunci... lacrimi... un iarta-ma... o strangere in brate... alte lacrimi...
atatea alte experiente... niciodata o daruire totala... o multime de alte porniri dar nu totdeauna indreptate spre cine trebuie...
o vreme ma resemnasem cu ideea ca va trece printre persoanele care se incadreaza in replica cea mai adorata de mine... nu am vrut sa ii distrug viata, am vrut doar sa o imbunatatesc pe-a mea... cu ea, cu prezenta ei... o replica de film... o replica lasa... dar momentul in care i-am tinut din nou mana atat de micuta in mana mea, cuprinzand-o si ochii ei mari invaluindu-ma cu privirea tot timpul parca indurerata, m-a scos din acea amorteala a simtamintelor...
banca mea preferata... certurile marunte si serioase... acele alte 2 siluete care exista prin mine... toate amintite cu placere... in cateva randuri... placerea ei... extazul meu... totul confuz... ca acea intoarcere la credinta in moment de durere... toate drumurile facute impreuna... toate "calatoriile" cu pupilele dilatate sau ochii injectati... toate secretele... toate dezvaluirile... totul verde... toate trenurile in care am urcat deodata... toate garile care am reusit sa le bantuim noptile de vara calda sau iarna geroasa... toate injuraturile... toate zambetele... incurajarile... toate compromisurile... acel sarut tot timpul salbatic si calm in acelasi timp... toate pozele... toate mesajele... toate m-au facut sa traiesc si sa simt intr-un an cat intr-o viata... poate nici macar un an...

pentru C.M.E

TudorDombiCatalin--23.05.2009--

panza de la poarta rosie...

"ultimul care ajunge la poarta rosie ii un castravete!!!"... asa incepeau toate jocurile... nu eram niciodata primul... erau aia mai mari... la intrebarea: traiesc si eu in trecut? am decis ca cel mai bun raspuns dat mie insumi poate fi, nu altul, decat: nu... dar imi place sa ma adancesc in el... mai ales pentru acea copilarie a mea... acea copilarie scurta... acea copilarie pentru a carei pierdere am invinuit atatia ani pana acum pe altii... printre multele temeri care le am e si aceea ca acum nu mai am pe cine sa dau vina cand pierd ceva... spuneam eu adesea mai multor persoane ca-mi voi scrie mare pe perete: nu iti dai seama ce ai pana cand nu pierzi acel Ceva... pe cat de adevarat, pe atat de dureros...
dupa o lunga retrospectiva a anilor ce au trecut, nu pot decat sa imi amintesc ca iar am uitat sa fumez din tigara ce arde in scrumiera...
frica... mi-e frica de multe... fiecarui om cred ca i-e frica de ceva... mi-e frica sa uit ce imi doresc, dar in acelasi timp stiu ca poate nu am stiut niciodata... mi-e frica ca am ramas singur si si mai tare ca asa am fost tot timpul... mi-e frica a nu constientiza ca poate nu am cum sa raman singur si singuratatea asta e doar o negare a bunavointei celorlalti de-a le pasa, de-a avea grija de mine, a tinde sa scoata ceva bun din mine... nu cred ca mi-e frica de dumnezeu... poate nu din motivul ca nu cred in el, dar citisem eu cand eram mai "mic", ca de-un dumnezeu cu atata bunatate in el nu are cum sa iti fie frica pentru simplul fapt ca nu poti gresi in fata lui...
12 ani... poarta mai exista... nu mai e rosie demult... e atat de roasa de vreme incat nu ai spune ca a avut vreodata alta culoare decat ruginie... caldura imi inmoaie picioarele... atat de liniste in jurul meu... imi tarai tenisii prin praf ca sa-l rascolesc... e doar praf si numai praful s-a ales... de viitorul pe care mi-l imaginam stand la umbra prunilor de langa poarta... de pruni... de poarta rosie... voiam sa fiu si eu politist... sau macar doctor... si nimeni nu credea ca nu pot sa ajung asa ceva... nici macar eu...
succesul a devenit mai strain decat teama de neputinta...
chinuit de frica mai tare decat de foame... mai tare decat de setea de un alt eu... rezemat cu spatele de gardul rece, langa o jumatate de litru de apa si 4 chistoace stranse in pumn, ma intreb: incotro... cat mai departe... mai departe de timpul asta... poate si de locul asta...
am ajuns... departe... ani multi... m-am oprit langa acelasi gard sa ma intreb de ce am ajuns in acelasi loc si aceeasi stare... acelasi timp... sa ma intreb din nou incotro si la ce mi-a folosit tot timpul pe care mi l-am asumat pentru a face ceva... la fel de confuz...
alte 2 umbre... aceiasi silueta dintotdeauna si inca una care s-a tot schimbat... in toate am vazut aceiasi ochi disperati... pe fiecare fata am vazut aceiasi intrebare... o silueta intinsa pe pat si cealalta mangaindu-i incet fruntea... acelasi sevraj... aceiasi hotarare ca de fiecare data a renuntarii la viciu... doar motivul e altul... motivul e cealalta silueta... e altul doar pentru ca cealalta umbra e alta... si iar ma simt mai chinuit de ideea de-a trai asa decat de moartea in sine...
acum pe cei mari ii vad mancand seminte si band bere in fata portilor lor... pe cei pe care i-am tinut in brate ii aud de din departare cum alearga spre poarta odata rosie ca ei sa nu fie castraveti... un zambet... eu m-am intors de unde am plecat... oare ceilalti se vor intoarce?... sau macar isi vor mai aminti de poarta rosie?
o umbra se ridica... cealalta dispare... aplec capul... astept sa vina alta... din nou frica... poate a fost ultima... poate raman singur, asa, stand in picioare si asteptand...
o panza... atat cred ca mai tine cele 2 balamale... un paianjen iesit sa se intinda la soare o face sa scartaie de parca ar darama-o cu totul... se sperie si fuge... a abandonat-o... nu mai e sigura... ceea ce o mai tine e casa lui... mai bine isi construieste alta in alta parte... in alt timp... am mai ramas doar eu in fata unei porti odata rosii...o silueta contempland o panza pe o poarta care aminteste de toata copilaria ei ...o umbra intrebandu-se de ce a ajuns in acelasi loc, aceeasi stare.... in acelasi timp...




8 mai 2009--- TudorDombiCatalin --- schita
1:10 am

La multi ani, Fata! :)

nu e o scuza.. e un motiv...

pentru B.M.O.Fata :)





nu voiam sa sune asa acel "du-te dracu`...imi pare rau ca s-a ajuns la astfel de relatie... nu de faptul ca te-am cunoscut... dar priveste partea buna a situatiei: acum nu te mai faci de ras in compania mea, nu mai am o influenta negativa a ta si imaginii tale... apreciaza, macar de data asta, faptul ca nu am fost egoist sa nu te fac sa ma urasti cand stiam ca nu eu sunt alegerea ta constienta... nu am nevoie de timp sa ajung sa apreciez ceea ce ai facut pt mine... sper ca peste un timp cand vei redeveni indiferenta existentei mele sa privesti obiectiv si sa apreciezi de asemena micul "sacrifiiu", exagerat spus...noi facem parte din cu totul alte lumi... suntem asemanatori dar din cauza asta suntem f diferiti... nu vreau sa te jignesc dar ne meritam unul pe celalalt la felul nostru de-a fi... si tie iti place sa fi magulita si la fel de mult iti place sa te simti superioara celorlalti... nu e asa? daca nu imi retrag afirmatiile... ramai una din cele mai frumoase intamplari din viata mea... daca a fost asa scurta eu tin sa cred ca a fost motivul ca a fost concentrata...

te pup si iti urez acel Fuck off numai pentru tine

TudorDombiCatalin--29.04.2009--

corectura by mada: 28.04.2009

compania ta peste noapte...

Compania ta peste noapte
sau Intre incertitudine si speranta




devreme... un singur punct pe oglinda... imi misc mana.... parca e un gandac ce alearga sa intre sub tricou... apa curge... esti prima persoana careia, mai in gluma mai in serios, i-am spus "nu ai cum sa nu ma iubesti"...o nostalgie asteptata... zile aiurea urmate de zile mai bune... sau mai pline de speranta...si totusi e adevarat, oarecum, e bine cand totul se termina cu bine.... sau cel putin cand iti ramane speranta .... la sfarsitul unei zile.... adica mai exact inceputul unei noi etape... de fapt speranta se refera la o noua etapa.... apa nu mai curge... am umplut paharul de 2 ori... e ciudat sentimentul asta... speranta... pt mine e un sentiment mai tot timpul continuu.... sper tot timpul ca va fi ceva...nu ceva mai bun neaparat.... pur si simplu "ceva"... in mare parte toti desconsideram atat de nedrept expresia asta "pur si simplu".... doua cuvinte in care as vrea sa ma identific... acel ceva care il astept e tot timpul un inceput.... ca sa fie un inceput a ceva nu inseamna neaparat ca trebuie sa se se sfarseasca altceva... pur si simplu cred... de fapt sper... ca mai degraba un inceput poate veni in continuarea a ceva... al unui alt inceput poate mai indepartat decat as crede... poate chiar inceputul existentei mele constiente... sau constientizate de mine... nu stiu sigur cum e mai corect... poate nu stiu sigur prea multe.... poate nu stiu sigur mai nimic cand e vorba de ceva ce nu e concret... cum ar fi "sentimentele"... poti sa iti aprinzi o tigara chiar daca in mana cealalta arde alta... sau in scrumiera... poate doar pentru ca ai uitat... sau poate doar ca sa sfidezi sfarsitul.... poate ca nu trebuie sa umpli paharul numai cand s-a golit... poate il lasi pe jumatate plin... sau gol... si il mai umpli odata.... poate ca sa fi sigur ca te saturi... ca iti trece setea... poate iti place cum se aude apa curgand peste alta apa... cand paharul se umple... sau poate de teama de a nu se lua apa inainte de a sti ca ti-ai satisfacut pofta... poate prea mult poate... poate nu... imi place sa folosesc, cum spun altii, cuvinte prea mari: "dezamagire", "te iubesc", "sinceritate", si multe altele care nu mi le amintesc acum... poate e un motiv si faptul ca raportez trairile mele la mine... mi se pare si natural... poate... atatia "poate"... atatea "puncte, puncte"... poate prea multa incertitudine... poate nici ceea ce e concret nu e sigur... poate nici noi nu suntem siguri... eu sunt sigur de multe... sau poate nu... nu stiu sigur... cateodata confuz... sau poate uneori doar imi place sa ma joc cu mine... cu intrebarile din capul meu... care poate nici nu exista... cine stie? poate nimeni...
tarziu... doi tantari imi bazaie insistent cantecul lor de dragoste... s-au asezat in fata mea pe peretele odata alb... acum sunt si ei o pata mica pe un perete mare... sa-i ia dracu`... voiau sa imi faca mie in ciuda? sau ce naiba?... imi pare rau ca i-am zdrobit atat de crud... poate faceau dragoste... as putea presupune asta... erau unul peste celalalt... as putea presupune multe... dar raman la concluzia ca e mai liniste asa... ma face pe mine mai putin rau... sau poate mai egoist ca de obicei... poate mai sunt si altii in incapere... poate nu... nu-i aud... poate fac liniste sa nu ii dibuiesc... e mai bine asa... ma deranjeaza... poate vor crede ca am facut gestul de mai adineaori ca sa dau un exemplu... poate am facut-o... sau poate nu... promit sa ii las in pace pe urmatorii care ii vad... si asa traiesc putin... sau poate o sa ma razgandesc si fac mai multe pete mici pe un perete atat de mare si gol... odata alb... poate inainte sa stau eu aici...
mult mai tarziu... prea liniste... sa o ia naiba de repezeala... poate nu trebuia sa ii omor... e mult prea liniste... sau poate nu... poate vreau sa stau si eu o clipa in liniste... la asta nu s-au gandit... bine! fie... las de la mine... imi pare rau... nu ma deranja compania lor... acum e prea multa singuratate... o atmosfera prea calma... imi aud respiratia... ma irita si mai mult zgomotul asta... nu pot sa imi tin respiratia... nu mai mult de cateva secunde... fumez prea mult... inainte puteam... mi-e iar sete... am lasat apa sa curga iar... de data asta am lasat si usa deschisa sa o aud cat mai bine... acum robinetul imi tine de companie... sper sa nu ma satur si de el... nu vreau sa il sugrum... dar nu stiu cat o sa rezist... bou` asta vorbeste intruna... si mai e si sasait pe deasupra...
prea devreme... mult prea devreme... e cazul sa ma pun la somn... ador sa dorm... mai ales sa visez... e lumea in care faci ce vrei... fara nici o opreliste... tot ce poate curma asta e alarma aia tampita... sau o voce care iti spune: "catalin!!!! hai trezeste-te ca trebuie sa mergi la scoala!"... sau: "tudor... da` tu azi nu mergi la munca? vezi ca de 10 minute trebuia sa fi la birou!"... poate e mult prea devreme sa mai imi caut companie... poate va trebui sa ma multumesc cu mine... sper ca nu... poate ca o sa imi caut companie langa tine... poate accepti... sau poate nu???




Tudor-Dombi-Catalin-----schita----
28 ianuarie 2009
adaos si corectura 08.04.2009

scuza placerii...

da... e timpul sa recunosc... m-a impresionat... poate nu prin ceea ce ma asteptam...poate doar simpla nebunie... orgasmul sentimental pe care l-am simtit... l-am simtit nu fara frica ca poate imi place sa sufar... ochii inrositi de emotie... tristete... explozie de ganduri muradare... zambete melancolice si naive... toate la un loc... toate din cauza patrunderii voite in intimitatea cuiva... m-am uitat la ceas... s-a oprit... pentru prima oara am constientizat ca s-a oprit si ma deranjeaza asta... ceasu` asta sta de un an... mi-a amintit de Eliade... acum cateva zile am incercat sa ii schimb bateria... vazusem 2 baterii noi pe masa... nu se potriveau....
imi plac detaliile... imi place sa le observ... ma face sa ma simt mai destept decat ceilalti... imi place sa ma simt mai destept decat ceilalti... imi hraneste ego-ul... asta ma face sa ma simt bine... imi place sa ma simt bine... dar sincer... tuturor va place....imi place sa vad si altii simtindu-se bine... imi creeaza mie decorul perfect pentru a ma simti bine.... imi plac macaroanele cu branza... e mancarea mea preferata... ador femeile... sunt Existentele cele mai perfecte din lume... creatiile care ma determina sa fiu recunoscator demiurgului imaginat... imaginat de mine, evident... de aceea prefer femeia ca existenta generala, nu ca persoana individuala... poate e si scuza mea pentru faptul ca ceilalti, sau cel putin celelalte ma considera mai mult sau mai putin afemeiat... poate ca sunt... poate doar vreau sa ofer mai mult cat mai multor femei... sau cel putin, egoist fiind, vreau sa savurez cat mai mult de la o femeie... sau mai multe... asta ma face sa ma simt bine... imi place sa ma simt bine... dar, la fel de sincer... tuturor va place asta
urasc sa beau de doua ori din acelasi pahar... urasc mesele murdare si mustele... urasc mizeria dar imi place dezordinea... da o stare de familiaritate spatiului in care exist... imi place sa miros paharele inainte de-a bea din ele... imi place sa fiu in centrul atentiei... dar sincer... tuturor ne place asta...
vreau sa ma las de fumat... de fapt vreau sa renunt la toate viciile... dar imi plac... de fapt tuturor va plac... imi place sa ascult obsesiv aceeiasi melodie... imi place sa o ascult pana nu mai imi place... am observat ca imi place sa ma inspir din ceilalti... sa ma hranesc cu gandurile si slabiciunile celorlalti... imi place sa observ ca observ... imi place sa ma analizez pe mine in comparatie cu mine insumi... la fel de mult imi place sa ies in avantaj in comaparatia cu mine... si adesea cu ceilalti... vreau adesea sa ma simt mai bun ca mine in mod normal... adesea vreau sa ma simt mai bun fata de ceilalti... imi place asta... dar tuturor ne place sa ne simtim asa... imi place sa fiu ironic, sarcastic, amuzant, siropos, sever, dur, pur, rau, bun, cretin, placut, o companie placuta, bun la pat, egoist, darnic... imi plac multe... imi place sa imi placa multe... cateodata imi place sa imi imaginez ca nu exist... sau ca am o alta existenta... sa halucinez... sa vorbesc despre mine... cu ceilalti... cu mine... sa privesc intamplarile cele mai banale ca pe o aventura ceea ce nu e posibil in momentul in care se produce... poate doar ulterior povestita sau subiectiv relatata... imi place sa exagerez... imi plac mirosurile placute... parfumurile de femei... imi place de mine cand miros bine... imi place sa le placa celorlalti ca miros bine... imi plac filmele triste si scriitorii francezi... imi place sa gatesc mai mult decat sa mananc...imi plac excesele... ador sa imi placa ca imi place sa imi placa multe... ador sa am parte de situatii, ganduri, obiecte care imi plac... imi place sa scriu... imi place ca altii sa imi aprecieze mancarea... imi place cum gatesc... dar sincer, tuturor va place... imi place sa fiu sincer cu mine... dar nu sa fiu la fel de sincer cu mine in fata celorlalti... cateodata imi place sa ma gandesc la situatii penibile ce s-au intamplat si sa rosesc singur... imi plac oamenii inteligenti... imi place Ea... imi place de mine langa ea... ma face mai bun... imi place mirosul pielii ei... imi place sa ma trezesc langa ea... imi place ca nu ma plac toti... ma face sa ma simt mai putin ipocrit... imi place sa ma plimb cand vorbesc la telefon... ador cafeaua fara zahar si fara lapte... imi place ciocolata amara... imi place sa stiu cat e ceasul... imi plac piercingurile... imi doresc sa fac totul cat mai bine... imi doresc lumina... imi doresc fericire... dar, sa fim seriosi... cine nu isi doreste... imi place sa ma indragostesc in fiecare dimineata inainte sa deschid ochii... chiar daca de aceiasi persoana 100 de ani sau de altcineva in fiecare zi... mi-ar place sa continui la nesfarsit a enunta ce imi place, ce imi doresc si ce nu imi place... dar o sa ma opresc... imi place sa stiu sa ma opresc... dar sincer tuturor va place cand ma opresc... acum aprinde o tigara si gandeste-te la ce ai citit... poate o sa iti placa...



Tudor_Dombi_Catalin
15 ianuarie 2009

In cautarea lui Narcis...

acoperise toate oglinzile din casa cu niste saluri vechi ale bunicii sale... se simtea mai linistita...
au trecut atatia ani de cand nu iesise, nu vorbise cu nimeni... nici macar cu ea insasi...
nu avea lipsa banilor... nu-i mai pasa de bani... dar totusi nu voia sa ii faca rau acelui om care o ranise...stai ca si el regreta... o durea... simtea durere inlauntru-i de la atata izolare... simtea ca o dor fata si mainile de la arsuri...
credea ca ajunsese sa renunte chiar si la speranta... acea speranta despre care toti spuneau ca moare ultima... era mai putina viata inlauntrul ei decat in pielea de culoare caramizie, ce ii acoperea carnea...
se mintea singura ca nu ii mai pasa de "cei de afara", cum ii numea pe toti trecatorii de dupa usa ferecata, dar de multe ori gandul ca va putea fi admirata ca inainte, cu placere si dorinta de oameni, si nu in modul curios si grotesc de acum, o facea de multe ori sa zambeasca... zambea nostalgic... spera, totusi, indoielnic...


se infuriase... statea ore intregi in fata oglinzii si plangea... isi "contempla" uratenia cu siroaie de lacrimi... incerca sa nu mai planga... observa cum fata i se stramba si mai tare, buza de sus i se ridica pana ajungea a fi lipita de curbura nasului, iar acneea de pe obraji i se contura in niste buboaie enorme si iritate... ochii ii erau atat de mult framantati de degetele-i murdare incat semanau cu ai unuia dintre porcii carora le dadea de mancare zi de zi... chipul ars de soare si de vant, corpul deformat de greutatile ce le purtase in spate, mainile batatorite de la atata munca, toata viziunea asupra infatisarii lui grotesti il impingeau intr-un plans spasmofilic... cadea intr-un somn plin de suspine si visa... nu indraznea insa sa viseze ca e mai frumos... nu avea dreptul... nici in somn si nici macar cu ochii deschisi cand era pe camp si isi imagina tot felul de tablori sentimentaliste, induiosatoare si uneori chiar erotice...


astepta ca toata lumea sa fie socata de nesimtirea de-a fi iesit in lume "sa ne scarbeasca prin aratarea sa "... dar nimeni n-o observa... trecea pur si simplu pe strada fara a atrage nici un fel de priviri...parca nici n-o vedeau... nu-i venea sa creda... se simtea bine in indiferenta celorlalti... se simtea descatusata de propriul trup... radea... abia atunci reusi sa atraga cateva priviri dojenitoare ale unor batrani din statia de tramvai... "Nu mai sunt urata!!!"... "Sunt la fel de normala ca si voi!!!"... "Acum am voie sa ma uit la cer si chiar si in ochii vostrii"... "Nebuna dracului, ce urla ca o tampita?"... "Eh, tinerii din ziua de azi nu mai au nimic sfant... chiar am auzit alaltaieri ca pe Geta a batut-o fica-sa ca nu a vrut sa ii cedeze actele de apartament!"... "Da` nu mai spune... si ce a...".... auzea... ii tremurau buzele de multumire... oamenii se uitau la ea si ii spuneau "nebuna"... nu mai era "urata", "spurcata"... le iubea pe acele batrane barfitoare din statia de tramvai... isi iubea chipul... iubea medicul care facuse minunea... se iubea pe ea...


daduse lovitura... cine s-ar fi gandit la asa ceva... cine s-ar fi gandit ca va avea atata succes... anticipase corect... stia ca oamenii sunt curiosi... se baza pe asta.... incetul cu incetul lipsa grijilor financiare il ajutasera sa isi redobandeasca si armonia fizica... maturitatea ii sterse cosurile... arsurile soarelui si ale vantului aratau ca un bronz dobandit la mare... rasfatul nenumaratelor creme, ii redara finetea mainilor si a pielii... doar chipul patratos, tipic, ii trada provenienta de om al campului... insa il transforma in omul care impune respect doar prin constitutia sa... se simtea bine in pielea lui... se iubea...


reusi sa isi restabileasca contactele... au stabilit pe data de 24 sa se intalneasca pentru a sarbatori "intoarcerea ei intre cei vii"... dupa multe si multe pregatiri exagerat de amanuntite, veni si ora la care trebuiau sa soseasaca primii invitati... oglinzile sclipeau de la atata curatat... radia pur si simplu... se simtea stapana tuturor... reusea sa smulga fiecaruia un zambet de admiratie... desi dimineata, inca reuseau sa mai stea in picioare si sa goleasca sticlele incepute... nici unul nu voia sa cedeze primul... iesise din camera... "Am vazut cum iti sclipeau ochii dupa scrumiera asta arsa... acum ca e buna nu iti mai pasa de mine, nu? sa nu crezi ca in cativa ani nu are sa ii cada fata aia falsa de plastic... ia-o si du-te dracului cu ea cu tot"... s-a prabusit lumea deasupra ei... sau s-a cutremurat pamantul... auzise... si-a revenit ... intinsa in pat cu toti "cei de afara" in jurul ei... stia... ea nu are sa mai fie in ochii lor decat "aia arsa", "urata"... le ceru sa plece... iar singura... o tigara nestinsa bine, fumega inca raspandind un miros de parjol... poate cineva a incercat sa stinga tigara pe ea... era iar arsa... nu se vedea... dar ea simtea mirosul de sange si fum... era inima ei... cineva si-a stins tigara pe inima ei... o durea... acoperise toate oglinzile cu niste saluri vechi ale bunicii sale... nu se mai iubea...


dupa 5 ani l-a parasit... "nu te mai iubesc"!... "de ce insisti?"..."care e problema, nu inteleg? ne mergea bine impreuna..."exact mergea... a trecut asta... tie iti mergea bine... nu te mai iubesc... de fapt nu te-am iubit niciodata... mi-a fost mila de tine cand te-am vazut cat insisti... si mi-am zis: pofta vine mancand, hai sa incerc! dar nu e asa..."... "dar ti-am oferit tot ce am avut eu... ti-am oferit si sufletul... ce are el in plus fata de mine "... "imi place sa vad cum toate femeile il doresc si totodata el e doar al meu... ma simt mandra cu el!"... a cazut in genunchi... nu a mai auzit decat usa trantindu-se... ridica ochii si vazu in oglinda acelasi chip had care isi plange de mila... mana ii era plina de sange... imaginea i se reflecta acum in mii de cioburi... a inteles... nu se putea suporta... ...ratusca cea urata nu avea sa se transforme niciodata in lebada... nu se mai iubea

schita-TudorDombiCatalin-27februarie2008

privind printr-o suta...

aceiasi situatie, alt bar!

m-a atras si chiar distrat numele: bar la co-co... dar piesa de rezistenta consta, cred, in papagalul verde, decupat din ceva revista de copii si lipit pe usa cu scoth... dimineata... afara frig ca naiba...

m-am trezit putin ametit de alcoolul de cu o seara inainte, m-am spalat pe fata cu apa calduta... ma gandeam sa fac un dus... toata saptamana m-am gandit... a ramas doar un gand... am baut un pahar de ceai rece, am fumat 2 chistoace ce le-am gasit in scrumiera din scara, m-am imbracat cu hainele care le-am purtat toata saptamana(inca nu miroseau suficient de rau sa le schimb), m-am uitat in oglinda, m-am strambat si am plecat spre birou...

ca sa nu ajung prea devreme am incercat sa nu ma grabesc... era prea frig... m-am grabit... am ajuns cu vreo 20 de minute inainte... am sunat la usa... nici dracu... mi-am zis ca astept... cheile mele erau inauntru... m-am gandit sa sun pe cineva sa vina sa imi deschida... dar nu aveam centi nici de un sms si creditul de urgenta l-am consumat de vreo 2 zile... nici macar nu am apucat sa profit de el ca era telefonul in buzunar si a apelat singur pe cine stie ce om care nu a inchis... nesimtitu`! astept... aproape 40 de minute... nici dracu...

in final ma suna... imi spune ca ajunge in jumatate de ora... plec sa beau o cafea! -sa vi dupa mine ca nu am bani sa o platesc...rade si accepta... bine ca am imprumutat banii de tigari... daca imi luam la fir imi ramaneau sa beau si o cafea in situatia asta... de unde aveam sa stiu... nefericitul de mine...

aceiasi situatie, alt bar...

am intrat... era bine... era cald... impodobit chicios si ieftin, cu imitatii de lemn... im intrat la "fumatori"... si daca eram nefumator nu intram intr-o cusca cu 2 mese si geamuri largi(cum obliga legea)... nici nu cred ca a intrat vreodata cineva acolo sa consume...doar era un bar... stai in bar sa iti satisfaci viciile... cateva mese ocupate... barbati rosii la fata de frig(si nu numai), umplusera localul cu miros de after-shave ieftin... iritati si cativa taiati pe langa urechi... aratau ca o gramada de pui zgribuliti... m-am asezat la masa cu spatele la toata lumea... o chelnerita-barmana urata, cu tunsoare baieteasca spacifica anilor 80 a aparut de dupa tejghea... am cerut o cafea si i-am spus ca ii platesc cand plec... a zambit... mai bine nu o facea... doamne, cat de urata era... si ce zambet...

cafeaua era buna... am baut-o fara zahar... trecuse o ora... nici dracu`...am inceput sa studiez peretii si sa ascult barfe masculine... vorbeau despre munca si colegii lor zgarciti... am presupus ca sunt soferi de taxi...

brusc mi s-a facut pofta de rom... era si cu 6 mii cincizeciu`... am cerut 100... l-am baut din 2 guri si am cerut urmatoarele cateva sute... imi faceau bine... stiam...

acelasi bar, alta situatia...

atunci a intrat... primul lucru care mi-a trecut in minte a fost ceva film american prost, caruia nu ii mai stiam nici numele, in care intra fata si totul decurge in slow-motion si vantu ii flutura pletele fara ca vreun geam sau usa sa fie deschise... speram sa se puna aproape de mine... am avut noroc... o priveam insistent si asteptam sa isi dea seama cat mai repede... ma gandeam la ceva replica siropoasa sa ii spun... nu parea genu dar eram eu destul de pilit sa nu imi fie rusine...

m-a observat... am mai luat 50 ca sa imi fac curaj... m-am indreptat spre ea cu haina in mana ca si cum m-ar fi chemat la masa deja... am intrebat-o daca pot sa ii tin companie... a zambit(vedea ca ma clatin) si a dat din cap in semn afirmativ...

nici jumatate de ora si ne vorbeam unul altuia ca si cum ne-am fi cunoscut de ani de zile... tinea capul putin inclinat, rezemat in palma... fata de masa patata si arsa cu tigara era sifonata sub cotul ei... cred ca imi placea fata... vorbeam nimicuri amuzante si treceam de la un subiect la altul de parca am fi uitat ideea in timp ce-o spuneam... eu chiar uitam... ma gandeam sa ii spun ca imi place... desi stia aproape sigur asta... ma gandeam la orice inafara de casatorie... -trebuia sa plec de o ora...si a lasat ochii in jos ca si cum ar fi spus ceva rusinos... am zis ca e momentul... am calculat intr-o fractiune de secunda cum as putea sa ma apropiu de ea, fara sa cad de pe scaun, fara sa il tarai sa fiu mai evident decat bunul simt al situatie o permitea si sa o sarut...

eu am incercat... am incercat...

-ce faci. ma, dormi?
la dracu`... nici macar nu am apucat sa ii aflu numele... m-am ridicat... -poti sa pleci acasa...si asa nu poti face nimic in starea asta...

a platit... vreau banii inainte de salar...el a platit, eu am plecat spre casa... si daca totusi nu ma trezeam... poate mai apoi puteam sa ma gandesc si la casatorie...

la naiba iar nu am chei la mine...

daca intru poate imi face careva 100 de rom...

alt bar, aceeiasi situatie...

punct...

Acesta nu este un text literar---este schitarea unei idei--- varog sa o tratati ca atare--- multumiri anticipate

zambea din politete... nici nu auzea de ce rad ceilalti... pentru el era un client ca si toti ceilalti... ca toti ceilalti care veneau la ora asta in magazin... scotea pe rand fircare produs din cos... nimic neobisnuit: o jumatate de vodca Polar, un pachet de Rhonson, parizer de 30 de mii si o paine neagra mica...

ceea ce il facu sa uite unde e si sa isi aminteasca de unde a pornit a fost bucatica de ciocolata invelita intr-un staniol sifonat si o bucata de hartie rosie care o imbratisa ca intr-o forma de ceas... termenul de valabilitate era aproape sters... fata Scufitei Rosii era incetosata si aprape galbena...

o ridica, se uita la pret, o batu in casa de marcat si o lasa sa cada din mana langa cos...

sunetul ca de tocuri bocanind pe asfalt il facu sa se piarda de tot...

in garsoniera mereu prost incalzita cu peretii impodobiti aproape simetric de igrasie si panza de paianjen, isi astepta seara, cu ochii inchisi, prefacandu-se ca doarme, mama... mama aceea care abia ii mai putea contura imaginea in ganduri... mama aceea cu ochii vinetii si fata ridata inainte de vreme... mama aceea pe care a surprins-o de nenumarate ori in fata oglinzii plangand si rostind aceleasi cuvinte care ii rasunau si acum in minte dar care atunci nu le intelegea: Cand s-au intamplat toate astea?!?... Ce vreau?!?... Ce caut aici?!?...si o privea cum incearca sa isi stearga batranetea si oboseala de pe chip cu degetele umezite pe limba ca pe o pata de funingine... acea mama cu picioarele mereu reci si privirea mereu calda...

in fiecare iarna de dupa "constientizare cum ii spunea acum, o implora sa nu mai bea, o tinea de mana si o asculta cum se roaga printre gemete, suspine si tuse...adormea totdeauna inaintea ei si se treze in aceleasi haine de cu o zi inainte, invelit cu plapuma pe care o stia patata dintotdeauna...

atunci fugea sa isi descopere comoara din bucatarie...

in fiecare seara venea acasa il pupa pe obraz si isi trecea mana prin parul lui... deschidea ochii, clipea ca si cum ar fi dormit, pe urma alerga dupa EA in bucatarie si se zgribulea cu picioarele goale pe gresia crapata si rece... stia ca daca va spune ca a fost cuminte si ca l-a laudat educatoarea pentru ca a citit mai bine decat ceilalti va primi acelasi raspuns si recompensa... acea mica comoara... Pai daca ai fost cuminte, mami ti-a adus ceva! scotea bucatica de ciocolata umpluta cu o crema verde, tare si sfarmicioasa care avea gust de tutun vechi... era mica lui comoara... o desfacea repede o mirosea si mai mandru decat un zeu spunea tare dar pentru el ca va avea sa o manance dimineata...

statea langa ea tinand-o de mana, adormind inaintea ei...

in ziua aceea nu a mai venit...

acum isi aducea aminte...atunci era prima oara cand nu venea!de fiecare data cand ii zicea tata: "inchide ochii si striga: -mamiii!!", venea...

acum nu a mai venit...

stateau pe marginea drumului, sub umbra de tei, cand tata nu i-a mai spus sa inchida ochii si sa strige dupa mama.... a facut-o el din proprie initiativa...spera ca tata sa ii spuna, sau doar sa ii dea de inteles ca nu trebuie decat sa repete,gestul, strigatul... dezolat...spera inca... a pus mainile, inca prea mici sa ii acopere bine ochii, a tras aer in piept si si-a chemat mama... nu a venit... a mai incercat... nu venea... el nu constientiza ce se intampla... "probabil ca se lungeste joaca", se gandea el... radea...

din ochii tatalui curgeau lacrimi... atat de subtile si atat de tacute ca nu cumva sa fie dibuite de copil...se abtinea...nu reusea cel mai bine sa isi camufleze durerea... el stia...nu are sa mai vina... niciodata... a izbucnit...

copilul si-a luat mainile de la ochi si, nedumerit, a intrebat: "Tati, plangi?!? -De ce? -Ce ne jucam? -Asa-i ca oamenii mari nu plang niciodata? -Pe ei nu ii doare nimic niciodata... vreau si eu sa fiu mare sa nu ma mai doara cand ma lovesc!"

a inceput sa rada... nu s-a lovit... dar il durea tare... a fost lovit... de ceilalti, de soarta... el era mare si plangea... intr-adevar pe oamenii mari nu ii mai doare?... de ce plange atunci... constientiza... omul matur constientiza, copilul din el plangea pentru "omul mare"... acel om care constientiza... simtea ca s-a descoperit... dar ce folos... era prea tarziu...a avut nevoie de lovitura asta ca sa isi dea seama din ce este creat sufletul lui...cine este El cu adevarat?... copilul din el plangea pentru omul matur...doar el putea sa sufere sincer... omul mare ura...

35 de ani... aceeiasi bordura, aceiasi tei... copilul era acum om matur... isi mangaia fiul pe crestet si se vedea pe el... acum isi aducea aminte... o lacrima... atat a curs... se tinea tare... nu era voie mai mult... tine minte de starea lui cand si-a vazut tatal plangand... atunci nu constientiza cu adevarat dar era cu adevarat speriat...si-ar fi dorit sa vina mama sa aiba grija de amandoi... cum striga: "mamiiiii daca nu vi acum, tati plange..."... se intorcea spre tatal sau, radea tare si intreba: "acum crezi ca o sa vina daca o pacalim ca plangi?!?"... nu a venit...

pe urma a costientizat...il durea si pe el... copilul dinlauntru-i plangea.... omul constientiza si copilul suferea pentru el...sincer, brutal...

-Cat face? Domnu`, cat face?!?

-----l-a trezit-----

-148 de mii, va rog!

a mai inchis ochii odata... doar a suspinat...

m-am intins sa aranjez marfurile mici de pe tejghea... nu mai eram eu... era el acum...

--schita-- 23 iulie 2007... TudorDombiCatalin

vanzatorul de pepeni...

mi-a tulburat calmul de zi cu zi... m-a intrigat... anul trecut pe vremea cand infloreau teii, o aparitie stranie mi-a deranjat rutina... o rutina chiar placuta as putea spune

... trezit de cafeaua tare, fara zahar pe care o facea tanti felicia de la fast-food-ul de sub mine, am pornit spre lucru, gandindu-ma la plictiseala ce-o s-o incerc peste zi... nu ma deranja... eram obisnuit si la lenea care ma domina puteam concluziona ca imi suradea ideea de plictis...

ciudat... un om vindea pepeni...pepeni verzi... m-a socat... nu atat faptul ca un om vindea pepeni...erau cu zecile in piata... dar faptura in sine... era genul de om de la care eu nu as fi cumparat un produs... cu atat mai mult alimentar...eram revoltat... era murdar, si afisa un zambet care te lasa sa se vada urmele unei danturi care n-a fost niciodata sanatoase....

pur si simplu m-a revoltat...

in fiecare dimineata treceam pe langa el... aceleasi haine... acelasi zambet... aceiasi liniste tulburata numai de un cantec comunist fredonat cu volumul la minim.... cu fiece zi eram mai revoltat...

"sa-l ia naiba ca vrea sa ne bage in hepatita pe toti", racneam in gandul meu.... nu pleca niciodata...

in fiecare dimineata... acelasi loc, aceleasi haine, acelasi zambet, aceeiasi melodie... in diminetile cu ploaie plecam entuziast cu gandul ca "l-a spalat si pe jegosu ala de acolo"... nu era asa... el isi facea, constiincios, prezenta...

cu timpul nu-mi mai provoca sila... nu ma mai revoltam...aproape ma obisnuisem cu el...dar nu puteam sa il fac sa imi fie indiferent...ajunsese sa ma fascineze...

in dimineata aceea... era una speciala... se ieftinisera pepenii... eram fericit de doua ori mai tare ca si in alti ani... acum imi permiteam sa imi iau cateva kilograme de pepene, cat sa imi atat pofta pentru ei, nicidecum sa ma satur si pe langa asta puteam sa intru in vorba cu acea fiinta "misterioasa"... m-am trezit mai devreme... am facut dus, am luat micul-dejun, incercand sa nu par grabit si dupa jumatate de ora in fata oglinzii am pornit incolo cu banii pregatiti in mana ca si copiii mici pe care ii trimit parintii sa cumpere ulei sau tigari "la fir"...

am traversat toate intersectiile pe rosu, am depasit toate batranele care in fiecare dimineata ma rugau sa fiu bun si sa le duc plasa pana la etajul 4(de ce se incarcau asa daca nu puteau duce?!? nu aveau timp sa mearga pe rand cu ele?), am reusit in graba mea sa derapez langa o gura de canal descoperita si sa imi ranesc genunchii... nu mai conta (ma credeam masina)...mai aveam de parcurs 50 de metri, schiopatand, pana a-mi atige scopul....cand....

nu era acolo... am cercetat zona cu privirea, sperand ca si-a schimbat locul cu unul la umbra... dezamgire...speram...am fugit am intrebat oamenii de "vanzatorul de pepeni jegos din strada Progresului".... se uitau urat in ochii mei cuprinsi de disperare... am cazut la pamant... m-a tradat...de ce imi facuse una ca asta? dupa tot ce-a fost intre noi...aproape ca il iubeam... si el?!?!?!

am hotarat... il astept...

in fiecare dimineata eram prezent la locul nostru de intalnire de pana atunci... nu venea... poate si-a luat concediu... ce idiot, vanzatorii de pepeni nu au concediu...ei vand in timpul sezonului... renuntasem la iesitul in oras cu prietenii... nu mai mergem la servici.... nici dus nu mai facusem de 2 saptamani....il asteptam...in fiecare zi il pandeam sperand.... pana cand...

a ajuns... extaziat am pornit inspre el:

-unde ai fost, nenorocitule?!?

s-a uitat mirat si totodata amuzat la mine... avea si de ce... eram nebarbierit si mai "jegos" ca el...

-poftim? ne cunostem de undeva?

-te-am iubit, dobitocu` dracului... asta imi faci dupa atata timp?!?

luase o fata serioasa:

- ma confundati... mai bine ati cumpara niste pepeni, incerca el sa isi faca reclama, sunt praospat adusi....

-sa te ia dracu` si pe tine si cu pepenii tai cu tot...

si in culmea furiei am sarit la gatul lui.... greseala mea

acum stau si imi spun in sinea-mi: ai gresit dobitocule, ai gresit....

si gandurile-mi sunt intrerupte de aceeiasi voce:" -pacientii din salonul nr. 33 sa vina dupa medicamente... rodica, du-te si du-le tu la aia legati de pat, saracii"

macar de mi-ar mai destrange din legaturi....ma dor incheieturile deja....


--schita--23 iulie 2007-- TudorDombiCatalin

Nu cersesc aplauze...

am realizat mai tarziu, cand stateam in fata hartiei goale si ma intrebam despre ce sa scriu... voiam sa scriu despre ceva... dar nu stiam despre ce... am realizat ca majoritatea compozitorilor de muzica se intreaba vesnic ce sa scrie, care sa fie tema care sa capteze atentia ascultatorului ca abia pe urma sa fie fascinat de cursul notelor... am observat ca si pictorii doresc sa creeze ceva care sa te faca sa te opresti in fata tabloului lor... si toti artistii spera ascuns ca la urmatoarea "opera", vor da lovitura... nu am incercat sa compun nici un fel de muzica, trebuie sa ai macar minimum de cunostinte, minim pe care eu nu il detin si nici nu am de gand sa ma stradui(mi-e prea lene)... ca pictor trebuie sa investesti in materiale consumabile, care de altfel sunt foarte scumpe pentru posibilitatile mele financiare... si multe altele care m-au facut sa aleg sa scriu... cel mai simplu... nu ai nevoie decat de un instrument de scris, o hartie si cateva cuvinte care sa le asezi in asa fel incat sa induca cititorul in eroare... daca scrii niste baliverne vei avea succes(toti snobii cred ca arta e ceva abstract din care nu trebuie sa intelegi nimic si doar sa iti starneasca imaginatia, adica sa discuti cu cineva despre o tema anume si sa incerci sa faci cat mai mult posibil pe desteptu`)... si totusi nu gasesc cuvintele respective... stau si acum in fata hartiei si imi mototlesc tamplele cu speranta ca ceva "de geniu", o sa se verse in mana mea si o sa mazgalesc cateva propozitii fara sens si pe urma tot cunoscutii si toti cititorii sa ma priveasca admirativ pentru ca ceea ce am scris e mult peste capacitatea lor de a intelege... fiecare sa creda ca inlauntrul meu e un mare scriitor si sa afirme asta in public doar pentru a nu se face ei insisi de ras pentru tampenia lor si sa nu tradeze ca sunt singurii care nu au inteles nimic... eu voi aproba, fericit, fiecare comentariu si fiecare lauda, iar in cazul in care cineva ma critica si isi da seama ca totul e un rahat fara sens, voi sopti raspicat cu o urma de compasiune, capul plecat, si voce calda... "Nu ma intelegi, nu m-ai inteles... nu ai cum... daca tu nu ti-ai dat seama..."... si tot asa pana cand se demodeaza respectiva opera si va trebui sa las din nou muza sa se coboare asupra mea sa ma inspire cu ceva supraomenesc, cu mult peste capacitatea de intelegere a celorlalti....
as putea sa scriu despre iubire... e tema care nu se demodeaza niciodata... la un anumit moment toti marii artisti au ajuns sa faca ceva referitor la iubire... cei mai constienti de faptul ca nu ai cum sa dai gres cu un asa subiect sunt baietii de la 3 - SE... peste 10 ani au avut succes cu amintirile lor din dragoste, suferintele lor din cauza pustoaicelor care lesina in fata scenei... si inca au un renume... RESPECT...
nu merge asa... trebuie sa pornesc din sens invers si sa imi dau seama de ce vreau sa scriu... de ce toti artistii vor sa compuna ceva care sa "rupa gura targului", de ce majoritatea artistilor ratati contemporani nu fac decat sa mazgaleasaca niste panze, cu ochii inchisi si sa adopte o atitudine de mare boem, ca pe urma sa se ascunda in spatele bine-cunoscutelor: "noi cantam ceea ce simtim... sufletul meu a inmuiat pensula in culoare... sau, am incercat sa va transmitem si dumneavoastra din sentimentele si iubirea noastra si ramana la alegerea d-voastra daca vreti sa ne intelegeti si sa ne simtiti..."
un mare cacat... nici nu pot sa numesc altfel toata situatia intr-o tara care "joaca in ritm de manele", o lume care promoveaza arta vulgara si nuditatea nejustificata... nu e nimic gresit a vinde arta... comercialismul denota adeseori valoarea reala, in lumea reala, deloc ca importanta culturala, pur si simplu material vorbind, valoarea unui posibil artist sau a operei sale...
e trist... cred ca cel mai potrivit cuvant... trist, sa realizezi cum snobii alimenteaza mandria si buzunarele sarlatanilor... e revoltator cum nestiutoarele si falsele capete ale "prostimii" apreciaza tot ceea ce le pui in fata si e usor de digerat...
si cu toate concluziile astea nu am reusit sa pun nimic pe hartie... e scrisa si totusi e goala...
cred ca in definitiv o sa-i las pe cei de la 3-S-E sa exprime cu adevarat ce am vrut eu sa scriu...
Nu cersesc aplauzele... o sa incerc sa vi le fur, langa un zambet lipit de cuvintele: "Sincere felicitari"...



schita----Tudor Dombi Catalin----25 septembrie 2007

Sfanta Curva Maria

in fiecare dimineata cand mi se face rau de la primele cateva tigari, ma gandesc "trebuie sa ma las de fumat ca-s scumpe ca naiba"...
ca fiecare adolescent care isi pune intrebari tipice varsei si pubertatii ma tot gandeam la Dumnezeu... nu doresc sa ofensez pe nimeni si nu incerc sa demonstrez cat de ateu sunt eu sau cat de credincios... in cea mai cunoscuta carte din lume, Biblia, sunt doua personaje atat de diferite, incat prin antiteza lor aproape m-au intrigat... Sfanta Fecioara Maria, mama lui Iisus si Maria Magdalena, curva devenita mai apoi mironosita ... ametit de atata rom la la 50 de bani cincizeciu`, intr-un bar murdar, printre ritmuri de manele, maini murdare, miros de dinti stricati si alcool ieftin, aud, pioase, doua femei cum socate de barfele lor isi soptesc ca pentru ele insele "Sfanta Fecioara Maria..." si o adunatura de betivi suparati care-si striga unu altuia "ma-ta-i curva..."... ciudat... Dumnezeu e o "perfectiune"... e divinitatea suprema care fiind perfect creeaza doar "lucruri perfecte"... noi oamenii suntem niste "facaturi dupa chipul si asemanarea" demiurgului nostru... evident, neavand cum sa greseasca nici in cel mai mic detaliu, suntem perfecti... si totusi niste oameni care mor, care se prostitueaza in fiecare zi pentru afirmarea sociala, care se complac intr-o abundenta de vicii, nu as spune ca sunt intocmai perfecti... as spune mai degraba ca sunt total imperfecti... o contradictie... chiar si matematic vorbind e o contradictie... nu rezulta din 2 afirmatii logice una la fel de acceptabila ca si cealalta(poate ma insel... nu sunt bun la matematica)...
acum inteleg... norul de ceata din jurul meu s-a risipit... a deschis barmana geamurile si usa ca sa iasa fumul... pot sa trag mai in voie din tigara mea si sa incerc sa pricep...
daca suntem atat de perfecti si atat de imperfecti in acelasi timp nu poate decat sa rezulte ca noi oamenii suntem perfect de imperfecti... perfectiunea imperfectiunii...
uh... acum ca am inteles si asta ma duc sa incerc sa conving pe cineva sa mai imi faca cinste cu cincizeci` de rom si sa imi dea si un fir de tigara...

Catelu` doamnei

o zi proasta... de dimineata, desi dimineata la mine a fost la 3 si jumatate, m-am trezit in acelasi buncar, in frig si cu gura uscata... la ora 4 trebuia sa ma intalnesc cu Dalida... "in scopuri artistice" am zis noi... am intarziat si bineinteles nu era acolo...

pauza de odihna din 5 in 5 minute... pauza si intre ganduri... doar frigul de afara ma face sa pot relua drumul pana la locul stabilit... parca prea obosit sa indur abundenta de idei ce imi napadeste in cap...

am trecut pe langa baru` 23 (nu stiam cum se numeste, dar mi se parea atat de comunist incat l-am numit 23 august), cu speranta sa observ o fata cunoscuta si sa cer o tigara... am avut noroc... erau 2 mosi care isi beau, inflacarati in discutie, romul, parca fara sa observe ca sunt 5 grade sub 0...

am multumit, am trantit o minciuna pentru a nu le tine companie si m-am uitat dezgustat la tigara ieftina pe care tocmai o primisem... era mai rea decat tigarile cu 35 de mii ce le fumez eu... am intrat inauntru... pumnul infipt in buzunar tine strans o moneda de 5 mii de lei... am inaintat hotarat spre bar cu gandul ca imi beau 50-u` si plec...

m-am asezat totusi la o masa si am incercat sa ignor galagia din jur... am primit o bere si inca 100 de rom...le beau si plec... Sandu Tiganu` incerca sa ma invete "cu femeile"... radeam ca prostu` cu toate ca nu intelegeam ce spune si incercam sa ma feresc sa fiu precipitat de saliva ...

termin de baut si plec...

intra "doamna"... "frumos" gatita, ca de nunta, tine in mana degerata de frig, plasa de rafie din care curge ceva... ceva ce ar putea fi frumos mirositor, dar la stomacul meu, poate mai sensibil decat de obicei, doar culoarea galbuie ma facea sa vreau sa arat tuturor ce am mancat ultima oara... pantofii cu 2 numere mai mari, pareau bine intepeniti pe laba piciorului de vreo 3 perechi de ciorapi grosi si peste bluza rosie cu volanase impodobite cu paiete, stateau ca pe cuier un sacou maro barbatesc si 2 paltoane mult prea murdare sa li se mai stie culoarea dintai...se uita insisent la mine... nu ma stia... eram probabil mai nou si eram pe teritoriul ei...

ma intraba daca stiu maghiara... ii raspund negativ... -ele sta in biharia si stie mama ca copilul meu ii in Germania... nu inteleg de ce imi spune asta si dau din cap aprobator... -ce ma doare picioru` asta... isi mangaia firele de par din barba mai des decat sandu tiganu...

m-am facut ca nu aud si am intors capul presupunand ca ma lasa in pace... termin de baut si plec... presupunere gresita... pune mana pe mine sa ma atraga in discutie... nu pot sa nu observ unghiile... o manichiura naturala atat de deosebita... ma uit scarbit... ea imi zambeste... intorc ochii... ea isi arata ultimii 2 dinti din fata... pun mana pe paharul meu... ea pune mana pe berea mea... o intreb ce face... ea bea linistita... o injur... sandu tiganu intervine... imi ia alta bere si ma calmez...

deja ma oboseste... termin de baut si plec... parca ultimul dram de constienta i-a luminta mintea si spune: sa nu fi suparat pe mine... o sa iti dau si io o bere cand mai am... am zambit... m-a surprins... uite ce iti dau acum daca vrei... si scoate din plasa un pui de caine negru cu pete albe... acum stiam ce curgea din traista fermecata... zambeam... ma emotiona situatia ca pe un batran nepotii... l-am prins in mana ca si pe o crapa murdara... era ud... abia deschisese ochii... mi-am zis ca nu am unde sa il duc si sa am si grija de el... eram hotarat ca va trebui sa il las tot acolo cand aveam sa plec... termin si randul care a mai ajuns la masa si plec...

alcool mult... imediat plec... m-am scotocit prin buzunare dupa ceva marunti... am gasit 1000 de lei... i-am dat-o pentru caine... auzisem ca daca nu dai o suma simbolica pe un animal are sa moara in scurt timp... nu credeam dar nu voiam sa risc...

2 ani si la fel de micut... micuta... e catea si nu mai creste... doar botul... e urata ca naiba... dar mi-e draga chiar si cand imi rupe hainele sau doarme si isi face treburile pe salteaua care imi tine loc de pat... s-o ia naiba...

dar e bine si asa... mai am cu cine vorbi din cand in cand...

o zi proasta... de dimineata, desi dimineata la mine a fost al 3 si jumatate m-am trezit in acelasi buncar, in frig si cu gura uscata...

am strigat-o... nici dracu... a iesit... am cautat-o... nu e... si paraca nu imi vine sa cred... am visat... pacat...cu o ultima speranta pornesc iar spre baru` 23... poate fac rost si de o tigara...

schita---TudorDombiCatalin---

decembrie 2006 - 19 decembrie 2007